Doi vecini dintr-un sat dâmbovițean s-au CERTAT pe un obuz neexplodat, din Al Doilea Război Mondial. Fiecare voia să-și ascută coasa pe el

Doi vecini dintr-un sat dâmbovițean s-au CERTAT pe un obuz neexplodat, din Al Doilea Război Mondial. Fiecare voia să-și ascută coasa pe el
Sursa foto: cronica-gaestiului.ro
Publicat: 25/04/2023, 22:04
Actualizat: 25/04/2023, 22:04

A fost scandal între doi vecini din satul dâmbovițean Burduca, care au ajuns să se certe din cauza unui obuz neexplodat din Al Doilea Război Mondial. Amândoi voiau să își ascută coasa pe el.

Mai mult, au fost solicitați chiar și polițiștii pentru a aplana conflictul. Un echipaj din Găești a sosit imediat la fața locului, iar agenții au realizat pericolul.

La fața locului au ajuns și reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dâmbovița, dar și o ambulanță SMURD.

Mai grav este că bărbatul pe terenul căruia se afla obuzul știa de mulți ani de el și își ascuțea coasa cu ajutorul său. De altfel, autoritățile au aflat, de la localnici, că în comună mai sunt astfel de obuze, dar acestea nu au fost raportate niciodată.

Acum, obuzul neexplodat din Al Doilea Război Mondial a fost ridicat de ISU Dâmbovița și urmează să fie distrus, potrivit presei locale.

FOTO: cronica-gaestiului.ro

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Alocațiile cresc considerabil de la 1 ianuarie 2025! Cine sunt cei care vor beneficia lunar...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
37 de kilometri din Drumul Expres Craiova-Piteşti se deschid traficului joi şi vineri
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
Rețetă delicioasă de mujdei. E gata într-un minut
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Obiectivul de a menține creșterea temperaturii anuale sub 1,5 grade Celsius, complet compromis